Ce vrem noi?

Razpunzand nevoii de coerenta si de valorificare a acumularilor, am adunat precuparile oragnizatiei noastre intr-un program integrat destinat turismului, structurat pe modelul european al centrelor de resurse in turism. CITEŞTE MAI DEPARTE...

CRRT - Centrul Roman de Resurse in Turism - Program sustinut de Fundatia Amfiteatru

Centrul Roman de Resurse in Turism este promotorul de activitati integratoare in domeniul turismului, intelegand ca abordarea a acestuia, in Romania, este adecvata conceptului de turism responsabil. CITEŞTE MAI DEPARTE...

Studii despre turismul responsabil

Ideile de respect si responsabilitate au fost legate de turism incepand cu anul 1980, mai precis din momentul in care acestea au fost mentionate in Declaratia de la Manila. CITEŞTE MAI DEPARTE...

 

Spatiul montan – oportunitati de dezvoltare in conformitate cu principiile turismului responsabil

Pe considerentul turismului responsabil, principalul argument pentru expunerile de mai jos va fi urmatorul: implementarea notiunii de dezvoltare durabila nu se poate realiza decat prin intelegerea relatiei simbiotice dintre activitatea de turism si mediul natural. Astfel, cu cat peisajul de ansamblu se apropie de veleitatile primare, naturale, cu atat circulatia turistilor este mai potentata. Invers, cu cat mediul inconjurator este mai antropizat (in sensul: degradat!), cu atat mai diminuat este fluxul turistic.

Carpatii Romanesti constituie cel mai salbatic perimetru montan al Europei si cel mai mare masiv muntos, de pe continent, aflat in cadrul aceleiasi frontiere. Acesti munti ocupa o treime din totalul suprafetei Romaniei (cca 80.000 kmp).

Potentialul turistic al Carpatilor Romanesti este dat de:
-o mare varietate a cadrului natural;
-o consistenta zestre turistica antropica rezultata prin insumarea elementelor si vestigiilor arheologice, patrimoniului etnografic si cultural – istoric.

In aceasta ordine de idei, interesul crescand al turistilor straini pentru componenta montana romaneasca este dat de diminuarea atractiilor naturale si antropizarea accentuata a spatiului montan in tarile alpine ale spatiului Uniunii Europene, respectiv valentele ridicate ale factorilor de mediu, nealterati, din muntii Romaniei, fapt favorizant pentru deplasarea turistica – pe incoming – spre arealul carpatic national.

Acest cumul de factori favorizanti mentionati anterior, in contextul pietei turistice libere, globale si al unui cadrul managerial si legislativ bine pus la punct poate duce la o dezvoltare socio-economica si de mediu mai mult decat armonioasa a spatiului montan national.
In conditiile economiei de piata, cererea pentru produse turistice montane oscileaza in permanenta, indeosebi in sens ascendent, posibilitatile materiale, facilitatile de transport, nevoia de cunoastere si de activitati extraprofesionale, actionanad ca o parghie emulativa in favorizarea acestui proces. Asfel, apar noi trenduri de manifestare care daca nu-si vor gasi intr-o perioada anume o oferta echivalenta, vor da nastere unei “cereri fara piata” si vor dirija fluxurile turistice interne spre destinatii de peste hotare. Pentru o tara cum este Romania, in care turismul montan la nivel de masa nu a experimentat multe decenii in evolutie, este obligatorie cunoasterea practicilor de “timp liber” si a categoriilor sociale cu un orizont deschis spre practicarea turismului montan, scopul fiind determinarea grupurilor – tinta de turisti romani (dar si straini) care sa accepte ofertele destinatiilor romanesti si formulele de vacanta de care vor putea beneficia la aceste destinatii.

Daca luam in calcul strategia urmarita de palierul turistic montan romanesc sunt de dorit urmatoarele directii de actiune:
-o tactica vizand redresarea (in scopul recuperarii pietelor de profil pierdute);
-o directie de dezvoltare, in scopul obtinerii, pe parcurs, a unor performante net superioare in acest domeniu, comparativ cu perioada actuala.

Implementarea acestor strategii nu se poate realiza decat ca o tinta pe termen mediu si lung, undeva la orizontul anilor 2020-2025. Vorbim aici de data minima la care baza tehnico-materiala, corelata cu infrastructura de transport si “vizibilitatea” arealelor turistice, poate atinge un nivel mediu de satisfactie comparabil cu cel din Uniunea Europeana.

In ceea ce priveste domeniul schiabil – ca si principala componenta a turismului montan in sezonul alb – desi suprafata eligibila pentru practicarea sporturilor de iarna a crescut simtitor in ultimii 10 ani, ea ramane la o valoare de 300 de ori mai mica, in comparatie cu Franta sau de 100 ori mai mica, in comparatie cu Germania, iar o proportie in jur de 50% din acest domeniu amenajat se regaseste in Muntii Bucegi, Postavaru si Clabucetele Predealului (deci un perimetru foarte restrans). Adaugam la aceste constatari faptul ca majoritatea partiilor au lungimea sub 1 km, multe dintre ele aflandu-se la altitudini joase (unde omatul nu rezista mult timp), iar infrastructura care sustine sporturile de iarna este depasita sau insuficient dezvoltata.
Sezonalitatea activitatilor turistice in statiunile montane pe componenta „alba” este o alta problema delicata din punct de vedere al:
-intretinerii echipamentelor de profil in extrasezon;
-canalizarii resurselor financiare;
-identificarii si dramuirii factorului uman cu competente in turism;
-deformarii conditiilor de munca printr-o activitate la cote ridicate in timpul sezonului si lipsa aproape totala a „obiectului muncii” in restul anului;
-dezechilibrelor sociale create de ocuparea locurilor de munca in sezon de catre un numar mare de ne-localnici.

Per ansamblu, alinierea turismului romanesc pe componenta sporturilor de iarna la standardele existente in tarile cu traditie in domeniu reprezinta o doleanta ce necesita o politica complexa si sustinuta printr-un program guvernamental de amploare. De asemenea, o ingerinta mai mare a statului in organizarea activitatii operatorilor din turism este de dorit, in scopul corelarii  deciziilor luate la nivel macroeconomic cu cele la nivel microeconomic (unitati de cazare si alimentatie publica etc.). Vorbim aici de o mai mare coerenta in ceea ce priveste: – politica turistica; – canalizarea corecta a fluxurilor de capital si investitii; – stimularea cererii; – conexiunile cu alte ramuri ale economiei nationale (transport, agricultura locala, silvicultura etc.). In contextul mai sus mentionat, adoptarea de catre stat al unui „Plan al Zapezii” si crearea unui departament integrat, dupa modelul „Comisiei Interministeriale pentru Amenajarea Turistica a Muntelui (C.I.A.M.-1968)” din Franta sunt esentiale pentru sustinerea dezvoltarii turismului montan, indeosebi pe componenta alba.

Organizarea domeniului schiabil tinand cont de niste parametri moderni este primordiala, avand in vedere experienta globala si tendintele din aceasta sfera, care incetatenesc ideea cum ca practicarea sporturilor de iarna va ramane si pe viitor principala activitate asociata turismului montan. In deplin respect pentru concepte precum „turism responsabil” sau „dezvoltare durabila”, este de dorit realizarea unui studiu de specialitate finantat de structurile Ministerului Turismului pentru identificarea si cartarea domeniului schiabil potential al Carpatilor Romanesti (tinandu-se seama de orientarea versantilor, altitudine, persistenta a zapezii in functie de particularitatile climatice, ariile protejate), acesta fiind ulterior inclus intr-un proiect de lege de care sa se tina cont in proiectarea partiilor de schi. Scopul urmarit este eliminarea investiilor nerentabile din partea unor investitori si autoritati locale, precum si a situatiilor jenante in care se amenajeaza partii la altitudini joase, sau in zone cu climat bland, expunere sudica, in care zapada nu rezista etc.;

In momentul de fata, canalizarea spre multe din destinatiile spatiului montan romanesc a unor fluxuri de turisti intermediati de tour-operatori consacrati la nivel european (Dertour, Thomas Cook-Neckermann, TUI etc.) nu ar face decat sa creeze discomfort si un feedback negativ tarii noastre per ansamblu, daca ne gandim la gradul de satisfactie scazut  dat de nivelul lacunar al factorilor ce converg la crearea produsului turistic. Turismul romanesc functioneaza la un nivel de avarie, avand in vedere gradul scazut de contributie a acestei activitati economice la PIB-ul tarii (cca 5%, in conditiile in care in Croatia turismul contribuie in ultimii ani cu pana la 25% din PIB, iar in Bulgaria cu pana la 14% din PIB!).
Pana la la alinierea practicii turismului montan la standardele medii ale Uniunii Europene, este de dorit identificarea si incurajarea acelor categorii de turisti care manifesta interes pentru activitati desfasurate in Carpatii Romanesti, indiferent de gradul de satisfactie oferit de baza tehnico-materiala.

In ciuda cresterii numarului de sosiri al turistilor straini in tara noastra, cea mai mare parte a circulatiei turistice montane se realizeaza in spatiul national. In contextul mobilitatii turistilor romani si a diversificarii obiceiurilor acestora in ceea ce priveste “bifarea” mai multor obiective si activitati turistice intr-o perioada scurta, se constata o fragmentare a timpului petrecut de vizitator intr-un anumit areal turistic, ca si o impartire a timpului alocat concediului, intre perioada de vara si cea de iarna. In aceasta ordine de idei, turismul de scurta durata (in week-end si in zone montane apropiate) capata o amploare deosebita.

Este de dorit:
-extinderea facilitatilor de acces inspre zonele montane traditional de interes turistic (atat la nivelul infrastructurii, cat si a fluidizarii conditiilor de trafic);
-diversificarea ofertei turistice in  arealele montane relativ apropiate de marile centre urbane traditional emitatoare de turisti (Bucuresti, Brasov, Sibiu, Cluj, Timisoara, Iasi s.a.);
-campanii de educare si canalizare a gustului pentru anumite tipuri de manifestari, pe masura ce cresc posibilitatile financiare ale turistilor.

Stratificarea pietei turistice, indeosebi la nivelul practicantilor de turism montan, duce la necesitatea unei viziuni diferentiate, avand in vedere segmentarea cererii in functie de pret si necesitati de manifestare. In acest context, un mai mare interes pentru practica si necesitatile turismului de tip low-budget (backpacking, caravane etc.), de o amploare deosebita la nivel european si global, este de preferat si in arealul carpatic romanesc.
Indeosebi la nivelul drumetiei montane (trekking), analiza si cunatificarea fluxurilor turistice din ce in ce mai consistente de la an la an poate aduce plusvaloare in intreaga economie montana. Extinderea retelei de campinguri, sate de vacanta, refugii si cabane alpine pe care se sprijina drumetia ca si component de baza a turismului activ, de petrecere a timpului liber, necesita eforturi investitionale care pot fi foarte bine indreptate spre fondurile de convergenta, avand in vedere accentul care se pune pe relatia dintre turism si dezvoltarea durabila in spatiul Uniunii Europene.

In practica turismului montan, independent de gradul de satisfactie oferit de baza materiala si de infrastructura, s-a impus in ultimul timp si componenta “off-road-ului” (asa-numitul “endurism”), o adevarata constanta in ceea ce priveste evolutia numarului de amatori care practica aceasta forma de recreere (indeosebi straini) cu masini de teren, motociclete s.a. Paradoxal, slaba dezvoltare a infrastructurii de transport, cumulata cu factorii naturali nealterati creeaza un potential extins de dezvoltare a endurismului, in contrast cu declinul acestei activitati in Europa montana suprapopulata si supradezvoltata la nivelul cailor de transport.

Turismul de off-road reprezinta o sursa foarte buna de venit pentru micile comunitati locale din zona montana unde se practica aceasta activitate, acesti amatori cautand facilitati de cazare, alimentatie si activitati cultural-artistice specifice unei vacante active. Problema care se pune la nivelul acestui tip de activitate turistica este nivelul dezorganizat la care se practica, cu efecte greu de determinat asupra mediului si in deplin dezacord cu turismul responsabil ce se doreste a fi promovat. Este nevoie de o lege care sa delimiteze trasee stricte de desfasurare, sa limiteze accesul in parcurile nationale si rezervatiile naturale si sa prevada sanctiuni la nivelul celor existente in Uniunea Europeana pentru cei care se abat de la cadrul  reglementat. Simptomatic pentru lipsa cadrului legal bine pus la punct de practicare a off-road-ului, merita amintite aici vorbele unui cetatean german, participant la un raliu in Muntii Apuseni: „In Germania legea interzice aşa ceva. Nu putem intra cu maşinile prin astfel de locuri frumoase. Pedepsele sunt foarte mari. Aici, in Romania, este minunat şi nici nu e scump. Cu bani puţini totul se aranjeaza cu oficialii” (http://www.jurnalul.ro/editorial/4×4-54-529382.htm).
Impactul extinderii amenajarilor turistice si a practicilor turistice, asupra mediului montan, reprezinta o variabila care de multe ori nu este luata in calcul asa cum trebuie, ducand la alterarea resurselor peisagistice pe care s-a cladit aceasta “industrie fara fum” in spatiul carpatic. Eroziunea solului, defrisarile masive in scopuri lucrative sau pentru extinderea amenajarilor turistice, drumetia, escalada sau schiul in zone protejate, acumularea de deseuri, poluarea aerului printr-o circulatie rutiera in crestere, lipsa mijloacelor de tratare a apelor menajere in zona cabanelor si a statiunilor alpine, acestea sunt doar cateva din efectele negative pe care turismul prost gestionat le poate aduce spatiului montan.
Majoritatea acestor activitati negative pentru mediu au fost si sunt experimentate si de tari cu vechime in turismul montan (S.U.A., Franta, Italia, Elvetia etc.), concluzia readucandu-ne spre argumentul de pornire al acestor expuneri,  in speta natura cat mai virgina, neafectata de antropizare, favorizeaza deplasarea fluxurilor turistice, pe cand degradarea factorilor de mediu prin turism de masa si alte activitati economice necontrolate poate duce la un recul in circulatia turistica respectiva.

Un tipar de succes si demn de urmat in ceea ce priveste perpetuarea activitatii turistice in spiritul dezvoltarii durabile il reprezinta regiunea Tirolului din vestul Austriei, areal al carei politica in ceea ce priveste turismul a dus la cresterea numarului de vizitatori fara a se constata modificari masive la nivelul peisagistic de ansamblu. Se disting cateva linii de actiune principale, ce pot fi incluse cu succes in politica romaneasca privitoare la turismul montan si nu numai:
-statiunile montane sa fie dezvoltate in cadrul localitatilor deja existente, diminuandu-se aparitia acestora in spatii virgine;
-extinderea retelei de unitati de primire turistica cu dimensiuni reduse, care sa genereze un impact material important pentru locuitorii satului/comunei/regiunii si o satisfactie pe masura in randul turistilor, prin conditiile gasite de acestia din urma, apropiate de specificul zonei;
-sustinerea si incurajarea activitatilor pastorale si a traditiilor rurale/culturale, care aduc un plus de autenticitate si se muleaza pe asteptarile turistilor;
-incurajarea agriculturii locale, includerea acesteia intr-o relatie simbiotica, complementara, cu turismului din perimetrul respectiv;
-reglementarea stricta prin lege a fenomenului „caselor de vacanta”, pentru a se evita riscul urbanizarii statiunilor;
-constientizarea importantei mediului natural nealterat pentru dezvoltarea activitatilor turistice, prin campanii sustinute in randul vizitatorilor si a populatiei locale.

Ar mai fi de adaugat aici, ca un „must-do” la nivel legislativ: – adoptarea unui plan integrat la nivel arhitectural si al artei decorative, care sa tina cont de imaginea traditionala a zonei sau a regiunii. In acest fel se elimina „kitsch-ul” care a capatat o amploare formidabila la nivelul constructiilor si care nu corespunde cu asteptarile in plan cultural si estetic ale vizitatorilor.

O particularitate independenta de activitatea turistica montana, dar care afecteaza indirect si acest domeniu, este data de exploatarea intensiva a anumitor resurse, impactul fiind major asupra parametrilor de mediu. Vorbim in primul rand de microhidrocentralele private, lipsa unui control riguros asupra proceselor de sistematizare ducand la situatia unor lucrari de mantuiala, in deplin dezacord cu normele tocmite in documentatia prealabila, turistic vorbind fiind un dezastru prin peisajul alterat care se vadeste in urma acestor activitati.

Tot aici, incendiile asa-zis spontane care „bantuie” in ultimul timp culmile carpatine creeaza un disconfort de mediu, implicit turistic, mai mult decat frapant. Se cuvine un mic rationament si pe aceasta tema, ghidat fiind de informatiile obtinute de la multi adminsitratori de cabane turistice, asociatii montane sau chiar Salvamont. Pe scurt: se pare ca acei interesati de subventiile acordate pentru pasunat prin intermediul APIA (Agentia pentru Plati si Interventii in Agricultura) depun solicitari cu multe zero-uri pentru a primi acesti bani. Conditia este data de intretinerea pajistii la un nivel optim pentru pasunat. „Baietii destepti” ai multor primarii din zonele montane, declarati in acte mari fermieri pentru a acesa fondurile (desi in realitate este posibil sa nu detina nici un cap de bovina/ ovina!!!) premediteaza incendiile din zonele de pajiste cu tendinta de impadurire spontana, in ideea in care, la un simplu control de rutina, prezenta vegetatiei arboricole poate duce la sistarea platilor din fonduri europene. Astfel, am ajuns sa traim un paradox pe multe meleaguri montane autohtone: in loc sa ne bucuram ca natura se reface prin forte proprii, cautam sa o distrugem si mai abitir!
Cu referire la problematica sensibila a industriei lemnului si a defrisarilor ce au atins cote alarmante pe meleaguri romanesti, nu pot aduce decat un argument statistic mai mult decat alarmant pentru situatia de facto: ca stat european ce include cea mai mare catena muntoasa din interiorul aceleiasi frontiere, ca suprafata montana ce atinge 31 % din totalul acestei tari, padurile insumeaza un sfert din teritoriul national (conform unui studiu din anul 2012 al Institutului de Cercetari şi Amenajari Silvice – ICAS), sub limita europeana de 30 % si sub limita ecologic necesara pentru sustenabilitatea factorilor de mediu!!!

O mica paranteza se cuvine a se face si cu privire la Culmea Pricopanului – supranumita Fagarasul Dobrogei – perimetru cu inaltimi medii de 300 de metri, deosebit de spectaculoase si al carei limite de protectie a fost stabilita, legal, pe curba de nivel de 100 m. Prin demersuri tenebroase s-a reusit mutarea acestei limite pe curba de 200 m pentru a netezi accesul societatilor comerciale cu monopol in exploatarea granitului, cat mai adanc in inima celor mai vechi munti atat din Romania cat si din Europa, injumatatindu-se practic arealul de relief eludata de la practicile comerciale lucrative. Este un caz de suprafata protejata pe hartie, dar intens agresata antropic la nivel concret, fapt pentru care se inscrie in categoria unitatilor montane cu o evolutie rapida spre ceea ce numim dezastru ecologic.

Rezulta, asadar, ca responsabilitatea pentru turismul montan nu tine doar de actorii implicati in domeniu (operatori de profil si vizitatori), practic vointa sustinuta politic, normele de echitate, lucrarile efectuate conform studiilor de impact trebuind sa primeze si in domeniile altor activitati care au in prim-plan spatiul geografic in speta.

In zona montana, un rol deosebit in reglementarea relatiilor dintre conservarea factorilor de mediu si necesitatile de odihna, recreere si culturalizare, il au parcurile nationale.
Daca la nivel teoretic legislatia ce vizeaza cadrul de organizare si functionare a parcurilor nationale si ariilor protejate este bine fundamentata, in practica aplicarea acesteia lasa de dorit, fiind nuantata in functie de nevoile anumitor grupuri de interese.

Se recomanda:
-infiintarea unei autoritati centrale (in subordinea primului-ministru) care sa administreze intreaga retea de parcuri nationale, prin preluarea acestora de la Romsilva si/sau alte organisme de profil cu rol de asa-zisa gospodarire (nota bene: exista argumente care converg spre concluzia ca demersurile multor organizatii silvice pentru a lua in gestiune ariilor protejate s-au facut tocmai pentru ca aceste organisme ce au ca scop valorificarea resurselor padurii sa nu fie deranjate in exploatarea lor de catre alte asociatii care chiar au in centrul activitatii conservarea naturii si pot ajunge sa controleze respectivele zone cu statut special);
-compatibilizarea (armonizarea) pe cai legislative a intereselor operatorilor turistici care actioneaza in zona parcurilor nationale, in scopul crearii unor produse turistice in concordanta cu dezideratele dezvoltarii durabile;
-un mai bun control al dispersiei fluxurilor turistice in aceste zone protejate, prin sporirea numarului de rangeri si printr-un sistem integrat de informare (panouri, indicatoare, harti, brosuri) pentru a se evita supraaglomerarile si o presiune antropica ridicata asupra mediului;
-studii in vederea aprecierii circulatiei turistice adecvate, de la caz la caz, si definirea capacitatii de primire turistica, sustenabila din punct de vedere al conditiilor naturale.

In ultimii ani, iubitorii de natura practicanti ai turismului de relaxare si grupurile de turisti care cauta aventura sunt segmentele de vizitatori cu cea mai rapida crestere in ansamblul fluxurilor de profil, necesitand o atentie deosebita in cadrul strategiei montane pe aceasta nisa, a parcurilor nationale.
Datorita faptului ca aceste segmente de turisti tind sa aiba o identitate de grup bine definita si sunt bine organizate, ele pot constitui un important aliat, dar si o resursa in programele de supraveghere ale ariilor protejate. Printr-un manageriat eficient la nivel centralizat se pot dirija in sens convergent interesele celor doua segmente de turisti identificate anterior, cu cele ale conservationistilor, numitorul comun fiind pasiunea pentru munte.

Mai concret:
-turistii iubitori ai muntelui se pot transforma in mesageri si aliati in eforturile de conservare a naturii, fiind o resursa umana care, gestionata corect, poate substitui o buna parte din personalul necesar administrarii unui parc national (rangeri, ghizi, salvamontisti etc.);
-invatand aceste grupe de turisti sa dezvolte un comportament responsabil in ceea ce priveste protejarea resurselor de mediu, ele pot servi efectiv in managerierea unui parc national montan, prin autodeterminarea de care pot da dovada, devenind un fel de asistenti ai parcului, autofinantati;
-aceleasi grupe de vizitatori pot constitui un instrument efectiv de popularizare a atractiilor montane in randul altor categorii de turisti.

Consider ca aspect esential al problematicii turismului montan necesitatea constientizarii de catre vizitatori a normelor etice si standardelor de comportament ce trebuiesc urmate in momentul intrarii in acest spatiu geografic. Printr-un efort sustinut al factorilor de decizie implicati in problematica turismului montan (in colaborare cu ONG-urile de profil), se va urmari informarea turistilor in ceea ce priveste codurile de conduita, universal acceptate, cum ar fi „Declaratia Kathmandu cu privire la Activitatile Montane” (1982) si „Declaratia Tyrol” (2002), ambele documente fiind adoptate si publicate de organizatii internationale de profil, precum „Federatia Internationala de Alpinism si Escalada”, „Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN)” s.a.

Pentru o informare optima, turistii trebuie sa aiba acces la aceste informatii inainte de a pleca de acasa, prin intermediul Internetului, a publicatiilor scrise (brosuri, articole de revista, buletine informative, carti si harti montane), televiziunii sau radioului. Aceasta introducere preliminara trebuie reiterata in cadrul punctelor de acces in zona montana. In ambele cazuri, informatia transmisa trebuie sa accentueze faptul ca insusirea normelor respective de conduita are un efect benefic pentru bunastarea personala, pentru conservarea peisajului in ansamblul sau si pentru delectarea tuturor vizitatorilor cu un cumul de factori de mediu montan care pot ramane nealterati atat in prezent cat si in viitor.
Inocularea – pe diferite canale – a acestor norme etice, poate avea un rol primordial pentru spatiul montan, ca si suport al desfasurarii activitatii de turism. Astfel, printr-o politca de informare bine pusa la punct si un efort bugetar suportabil, se poate reduce semnificativ presiunea antropica asupra muntelui.

In ultimii 22 de ani, distrugerea economiei montane (indeosebi a zootehniei) si lipsa unor politici din partea organismelor guvernamentale care sa stopeze declinul ocupatiilor istorice ale locuitorilor din acest spatiu, a generat fenomenul exodului in masa al generatiilor tinere din asezarile spatiului montan.

In era globalizarii, in care economia de piata si consumatorismul au atins cote ridicate, traditia rurala idilica, milenara, incepe sa paleasca din cauza nevoilor de emancipare ale individului. Destramarea multor mii de gospodarii, ramanerea pe alocuri doar a unor nuclee de populatie ajunsa la varsta senectutii, toate acestea apar ca niste constante intr-un tablou posomorat ce anunta declinul accentuat al spatiului rural carpatic – cu o vechime de mii de ani – in contextul goanei accelerate dupa inavutire. Se afla in aceasta situatie asezarile rurale din Muntii Apuseni, Obcinele Bucovinei, Muntii Banatului, Mehedinti, Buzau, Vrancea…si exemplele pot continua.
Din sumedenia de factori care pot stabiliza si perpetua aceasta civilizatie milenara, turismul isi are rolul sau bine definit. Indeosebi turismul rural poate capata o extindere deosebita, in stransa concordanta cu expansiunea fenomenului urban si a nevoii populatiei de intoarcere spre origini.
Prin incurajarea practicarii acestui tip de turism si extinderea unitatilor de cazare apartinatoare localnicilor, se poate da un nou impuls spatiului rural din zona de munte, creandu-se:
-o baza economica stabila pentru asezarile rurale;
-un nivel optim de conservare a calitatilor naturale si umane ale spatiului montan;
-un mod de educatie si de crestere a calitatii vietii pentru cei care practica aceasta activitate;
-dezvoltarea unor noi preocupari care sa devina in timp profesii;
-perpetuarea unor mestesuguri si obiceiuri aflate in pragul extinctiei.

Turismul rural este o activitate economica ce poate „exploda” in viitor, avand in vedere potentialul existent de civilizatie si obiceiuri populare arhaice, dublate de un cadru natural cu veleitati deosebite si o imagine romantica, de puritate, conservata de-a lungul timpului. Totodata, calitatea de stat membru al Uniunii Europene face din Romania o tara usor de vizitat, numarul strainilor care ne descopera crescand de la an la an. Esential pentru buna functionare a acestui concept ar fi o serie de masuri de incurajare stipulate prin lege:
-amenajari turistice care sa apartina in exclusivitate comunitatii rurale, singura in masura sa pastreze nealterat farmecul taranesc;
-ridicarea standardelor multor pensiuni private in scopul clasificarii acestora si includerii intr-un circuit turistic recunoscut;
-extinderea canalizarilor si a sistemelor de alimentare cu apa potabila, ca si conditie sine qua non pentru un turism civilizat;
-inlesniri acordate din partea statului (credite pe termen lung cu dobanda fixa, scutire de impozit pe activitatea desfasurata, sprijin logistic, formare de personal);
-incurajarea atelierelor de manufactura locale pentru crearea unui sistem vandabil de produse artizanale cu specific;
-consultanta specializata pentru accesarea fondurilor europene;
-incurajarea permanenta a afacerilor „mici si mijlocii” cu capital familial;
-sistem de promovare turistica mai agresiv in tara si strainatate;
-formarea unor ghizi specializati (pe componenta: vanatoare, turism itinerant, schi, interpreti, drumetie etc.) folosindu-se membrii ai comunitatilor locale;
-intelegerea nivelului asteptarilor strainilor, prin obtinerea de consultanta din randul tarilor cu traditie in domeniu (Austria, Germania, Franta, Irlanda);
-extinderea facilitatilor de folosire a sistemelor de plata electronice;
-extinderea facilitatilor de tip rent-a-car in special pentru turistii straini amatori ai acestei activitati turistice.

Existenta „Asociatiei Nationale pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural” (ANTREC) si conectarea acesteia la reteaua EUROGITES („Federatia Europeana de Turism Rural”) a deschis calea conlucrarii cu alte organisme din turismul rural european. Pe langa aceasta, in ultimii ani a aparut si „Asociatia Cele Mai Frumoase Sate din Romania”, deosebit de dinamica in a aduce in atentia turistilor civilizatia rurala autohtona. Raman insa o serie de masuri – enuntate mai sus – care nu pot fi perpetuate decat printr-o sustinuta vointa politica. Adaugam la cele stipulate anterior o serie de factori perturbatori care franeaza expansiunea turismului rural :
-degradarea mediului prin poluare si exploatare intensiva a resurselor de sol si subsol;
-infrastructura saraca (drumuri, transporturi etc.);
-servicii medicale si de urgenta lacunare;
-imagine deseori nefavorabila in anumite tari emitatoare de turisti;
-preturi piperate pentru servicii care nu se ridica asteptarilor;
-lipsa unui sistem integrat de colectare si procesare a produselor agro-zootehnice locale.

Asadar, un cumul de factori pozitivi si negativi actioneaza in zona turismului montan romanesc, cea de-a doua categorie constituind o provocare, in contextul responsabilitatii ce o clamam pentru „industria fara fum” practicata in respectivul spatiu geografic.

Post Scriptum:
Este de dorit, chiar necesar, identificarea si includerea unei statiuni/areal montan intr-un proiect pilot de modernizare si extindere a infrastructurii de transport si a bazei tehnico-materiale, in scopul ridicarii acesteia la standarde din tari alpine in ceea ce priveste practicarea sporturilor de iarna (si nu numai), a eficientizarii relatiilor dintre turism si mediu, comunitate locala, agricultura si alte domenii complementare „industriei fara fum”. Acest lucru poate fi realizat cu sprijin si logistica umana din spatiul francez si austriac (regiunea Tirolului), aceste doua modele de dezvoltare montana constituind varful de referinta pentru toate tarile care si-au dezvoltat componenta alpestra a turismului, atat din Europa, cat si de peste ocean (S.U.A., Canada sau Japonia). Rationamentul pentru acest demers de promovare a unui proiect-pilot este acela de a demonstra pe plan national cum ca se poate realiza, adapta si gestiona un areal montan romanesc la standarde europene si – prin contagiune – se poate crea o emulatie si in alte areale carpatice in care converg interesele autoritatilor locale/regionale cu cele ale tuturor operatorilor implicati in turism (nota bene: Bulgaria s-a impus pe piata montana a turismului european cu un numar de doar 3 statiuni – Borovets, Pamporovo, Bansko – ale caror conditii si dotari la nivelul statiunilor similare din Alpi au dus la includerea lor inclusiv in circuitul concursurilor europene sau mondiale de schi).

REFERINTE:
*   CANDEA MELINDA, BRAN FLORINA, „Spatiul Geografic Romanesc. Organizare-Amenajare-Dezvoltare”, Editura Economica, Bucuresti, 2001;
*   COCEAN P., „Geografia Turismului”, Editura Carro, Bucuresti, 1996;
* CRISTUREANU CRISTINA, „Economia si Politica Turismului International”, Casa Editoriala pentru Turism si Cultura ABEONA, Bucuresti, 1992;
* GLAVAN V., MARCHIDAN G., „Experienta nationala si internationala in valorificarea patrimoniului rural”, Mt – Ict, Bucuresti, 1993;
* PETREA RODICA, PETREA D., „Turism Rural”, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000;
*  REY R., „Carpatii Romaniei la o Rascruce a Istoriei”, Centrul de Informare si Documentare Economica, Bucuresti, 2007;
*   TIGU GABRIELA, „Turismul Montan”, Editura Uranus, Bucuresti, 2001;
* „Guidelines for Planning and Managing Mountain Protected Areas” (Synthesised and edited by Lawrence Hamilton and Linda McMillan), IUCN – The World Conservation Union, 2004;
* „Territory Matters for Competitiveness and Cohesion”, ESPON – European Spatial Planning Observation Network, 2006

Autor: Nicolae Cristian Badescu

One Response to Spatiul montan – oportunitati de dezvoltare in conformitate cu principiile turismului responsabil

  1. Adi spune:

    Foarte util articolul, si in Muntii Apuseni s-ar putea aplica multe lucruri din cele mentionate de dumneavoastra pentru dezvoltarea turismului si a zonei Muntilor Apuseni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *